Onmon

A patra generație Nissan X-Trail – imagini în premieră - Blog APAN
 
Programari
Nissan X Trail a 4a generatie

A patra generație Nissan X-Trail – imagini în premieră

  • Nissan a prezentat în premieră primele detalii oficiale cu noul său SUV de clasă medie X-Trail 2021
  • Versiunea europeană a noului X-Trail va ajunge pe piața Bătrânului Continent în vara lui 2022
  • A patra generație Nissan X-Trail va păstra formele și dimensiunile modelului actual, precum și configurația cu șapte locuri
  • Nissan X-Trail 2021 are sub capota un sistem hibrid e-power

Compania japoneză Nissan

Iși va actualiza încă o dată gama de crossovere în vara anului 2022, odată cu lansarea noului model X-Trail, pe care l-a dezvăluit oficial în cadrul ediției curente a Salonului Auto de la Shanghai.

Asemenea noului Qashqai, SUV-ul de mari dimensiuni se bazează pe arhitectura CMF-C a alianței Renault-Nissan-Mitsubishi, o platformă dezvoltată în așa fel încât să poată susține tehnologia avansată de propulsie e-Power, să aducă funcții îmbunătățite de asistență a șoferului, să ofere un rafinament superior și să livreze performanțe optime.

Ajuns la cea de-a patra generație, X-Trail va păstra formula de succes oferită de versiunile anterioare, va beneficia de un interior flexibil și versatil, va dispune de un al treilea rând de scaune și va rămâna suficient de compact pentru a permite efectuarea cu ușurință a manevrelor de parcare.

X-Trail va fi echipat cu tehnologia inovatoare de propulsie e-Power

În plus, noul X-Trail va fi echipat cu tehnologia inovatoare de propulsie e-Power, construită de Nissan ca parte a strategiei Intelligent Mobility.

Aspectul care face diferența între e-Power și alte sisteme similare este acela că motorul pe benzină aflat în structura sa este utilizat numai pentru a genera electricitate, roțile fiind puse în mișcare doar de unitatea electrică.

În acest mod se obține o autonomie bună cu un consum redus de combustibil și emisii scăzute de CO2. Drept urmare, e-Power își propune să fie o soluție optimă pentru clienții care nu sunt pregătiți să achiziționeze un vehicul complet electric, dar vor să se bucure de avantajele electrificării.

Pentru a rămâne o mașină care își permite să se aventureze în off-road, noul X-Trail va oferi un sistem de tracțiune integrală, gata să ofere moduri de rulare pentru noroi, pietriș sau zăpadă.

Debutul noului X-Trail, în vara anului 2022

Debutul noului X-Trail, în vara anului 2022, va completa procesul de reinventare a gamei de crossovere Nissan. După dezvăluirea celei de-a doua generații Juke, în noiembrie 2019, a urmat prezentarea SUV-ului electric Ariya, în iulie 2020, iar în luna februarie a acestui an a fost lansat noul Qashqai.